
- august 25, 2020
- |Comunitate
- 0
În anul de grație 2020 suntem bucuroși să susținem orice inițiativă care invită la creație, reflecție și joacă. Pe scurt, așa aș descrie proiectul înLOCUIT/inHABITED, dezvoltat de PETEC, la care am răspuns cu bucurie cererii de parteneriat.
înLOCUIT/inHABITED este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.
Punctul de pornire a fost tema (în)locuirii, care a generat o serie de căutări și un dialog între cele 3 medii artistice diferite (dans, muzica si film),
Despre originea proiectului povestește Smaranda Găbudeanu:
„inHABITED este o călătorie artistică care a început acum doi ani cu concertul-spectacol înLOCUIT, în care am colaborat cu șapte compozitori de muzică de cameră contemporană, cu ansamblul Sonomania condus de Diana Rotaru și cu dansatorii Ana Costea și Răzvan Rotaru. M-au fascinat diferitele posibilități de a crea împreună sau în dialog, dansul pornind de la muzică, sau muzica de la mișcare. De aici a pornit și ideea proiectului și a concursului. Am vrut să duc mai departe căutările, demersul de a translata conținuturi dintr-o lume în alta și m-au atras în film posibilitățile unui sunet ce se aude din depărtare sau din înăuntru, un sunet care trece prin pereți sau care penetrează membrana dintre protagonist și lume. Posibilitatea de a avea o voce care nu e a dansatorului, dar ar putea să fie. Care îl locuiește temporar.„
Proiectul înLOCUIT/inHABITED derulat pe parcursul ultimelor 3 luni, a avut ca punct de pornire tema (în)locuirii, care a generat o serie de căutări și un dialog între cele 3 medii artistice diferite (dans, muzica si film), precum și o efervescență și o varietate extraordinară de răspunsuri pe care le oferă publicului prin:
- Filmul de dans contemporan INHABITED care îi aduce în prim plan pe Benno Voorham, Mădălina Dan, Svitlana Pashko, Simona Dabija, Denis Bolborea, Laura Vlad – personalități ale scenei de dans românești și europene. Abordarea de tip cinematografic surprinde fiecare mișcare a gândului și a emoțiilor, propunând o coregrafie a spațiilor interioare, potențată de compozițiile sonore semnate de Vlaicu Golcea și Kinga Ötvös. Spațul fizic în care se află fiecare protagonist pune în lumină un strat diferit al realității și își cere maniera proprie de abordare în imagine și montaj (Răzvan Bumbeș, Daniel Drăgoescu, Tania Cucoreanu). De la o natură ce dă o stranie senzație de artificial, un pod fantastic cu accente noir, la claustrarea unui om-insectă sau imposibiliatea unei despărțiri, filmul nu promite o călătorie, ci o teleportare voyeuristă dintr-o lume în alta, ghidată de zâmbetul malițios al lui Benno.
- Concursul înLOCUIT/inHABITED care, lansat la nivel național, a provocat participanții să creeze un film de dans pornind de la compoziția muzicală dată sau, invers, să compună o coloană sonoră pentru filmul de dans dat. Au fost înscrise 78 de lucrări remarcabile care ne arată cât de mare și valoroasă este scena artistică din România.
- Website-ul www.inhabited.ro – o referință cu un conținut multimedia bogat în care veți găsi: idei și concepte, biografiile artiștilor, materiale filmate, compoziții muzicale, fotografii, noutăți și totul despre Concurs
Filmul de dans contemporan INHABITED va avea premiera online miercuri, 26 august, la ora 20.00, pe platforma TIFF Unlimited. Conceptul și regia filmului sunt semnate de Smaranda Găbudeanu care a reunit o echipă internațională de artiști din zona dansului, muzicii și a filmului, cu care a lucrat în ultimele 3 luni în proiectul înLOCUIT/inHABITED. O masă rotundă moderată de Cosmin Manolescu, despre procesele artistice, va avea loc înaintea premierei, de la ora 19.00. Ambele evenimente sunt transmise online și sunt găzduite pe aceeași platformă. Accesul este gratuit.
Vă invităm cu drag pentru a locui viziunile artiștilor implicați în proiect și pentru a ne reântoarce apoi la noi poate ușor înlocuiți de viziuni noi.
Asociația Pentru Teatru și Carte (PETEC) este o platformă interdisciplinară de producție, cercetare și educație în domeniul artelor spectacolului contemporan. Prin acest proiect continuă buna sa tradiție de deschidere a artelor performative către publicul larg prin crearea unui cadru participativ. PETEC este este membru fondator AREAL_spațiu pentru dezvoltare coregrafică.
înLOCUIT/inHABITED este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii
prin programul ACCES Online 2020
Partener media Radio România Cultural
Parteneri: Centrul Național al Dansului București (CNDB), TIFF Unlimited (Transilvania Film), Centrul de Informare Muzicală din România – CIMRO, Fundația Gabriela Tudor, Asociația Delazero, IndieBox, IdanceYou, Team4Film, VeiozaArte