
- iulie 3, 2019
- |Comunitate, Evenimente
- 0
În luna mai am participat la festivalul de dans și circ contemporan Move Fest, din Kosice, Slovacia, un festival tânăr, aflat la a doua ediție. Festivalul este extrem de dinamic cu multiple evenimente menite să promoveze dansul contemporan în comunitatea locală.
Tema din acest an a fost „Superputeri”, nu din cele fizice sau paranormale, ci acele superputeri care sunt invizibile, dar transformă lumea. Superputeri ca și curajul de a fi diferit față de ceilalți, de a ieși din zona de confort, de a-ți exprima propria viziune, atitudine, simțire. Printre invitați s-au numărat artiști din Spania, Italia, Franța, Slovacia, România și Finlanda.
A fost o mare onoare să mă număr printre artiștii care au contribuit la acest eveniment viu și proaspăt. Am fost prezentă la festival cu una din dans-instalațiile mele, Dance Box.
Dance Box este o cutie din lemn, în care se află un dansator. Spectatorii sunt invitați să intre în cutie și să aibă un mic duet cu dansatorul dinăuntru. Instalația este un paradox: de obicei intrăm în „cutii” și spații intime ca să ne ascundem. În Dance Box intrăm ca să ne vedem. Să ne vedem oglindiți în celălalt, într-un moment de fragilitate maximă, lipsiți de bariere și cu un spațiu mult prea mic ca să poată intra măștile noastre mari.
Dance Box este și un performance. Dar nu unul clasic în care spectatorul stă confortabil în „cutia” lui și așteaptă să fie servit de performer cu un număr pe care să-l poată aplauda mai apoi la final. În Dance Box spectatorul devine performer. El nu mai poate sta liniștit. El trebuie să (Se) gândească, să fie prezent și să (re)acționeze. Dance Box este o experiență. După ce ai experiența dansului înăuntrul cutiei, observi altfel experiența dansului din interiorul tău.
Vizitatorii instalației au avut șansa să-și descopere superputerile în interiorul cutiei, să treacă peste frici, să încerce lucruri noi, să se descopere în contexte ieșite din cotidian.
Pentru mine, de fiecare dată când performez în această instalație este ca și cum timpul și spațiul se topesc într-un moment prezent, în continuă transformare. A fost minunat să interacționez cu oameni extrem de diferiți, cu copii și cu adulți, cu artiști și spectatori. Fiecare interacțiune a însemnat o nouă poveste, scrisă prin inimi de bătaie și sclipiri în ochi. Dar poate cel mai mult mi-a plăcut felul în care se transformau toți între momentul în care intrau în cutie și momentul în care ieșeau. Era ca și cum, pentru o clipă în timp, ei își descopereau superputerile.
Festivalul a fost și un bun prilej de a-mi face cunoscută munca pe care o desfășor în cadrul proiectului I Dance You deoarece în prima zi s-a organizat o conferință în care fiecare artist își prezenta activitatea. A fost un schimb cultural și profesional important în care noi, artiști din diferite părți ale Europei ne-am cunoscut și am putut să schimbăm idei și experiențe.
Deoarece prezența în festival și construirea instalației au reprezentat niște costuri greu de acoperit în totalitate de un festival tânăr, aflat la a doua ediție, a trebuit să caut sprijin financiar din România. Am primit o scrisoare-invitație de la Move Fest din Slovacia pe care am trimis-o mai departe către compania Alumni SRL, o companie locală din industria sticlei.
Am apelat la ei deoarece ei au fost cei care m-au susținut și în crearea performance-ului Migdalii Înfloriți, spectacol care a câștigat titlul de „Cel mai bun performance al anului” la Gala Premiilor Anului 2018 în Cultură la Brașov. Având o relație sinceră cu managerul companiei, Cristina Arad, care este pasionată de artă și cultură în general, am reușit să o conving că prezența mea în cadrul festivalului ar reprezenta un plus pentru promovarea culturală a orașului nostru.
Mă bucură și mă încurajează generozitatea companiei Alumni SRL care susține artiștii independenți și care înțelege că o societate lipsită de viață culturală nu va fi niciodată completă și sănătoasă.
Anamaria Guguian, fondatoarea proiectului I Dance You, susține oamenii în procese de cunoaștere de sine prin intermediul dansului și al mișcării terapeutice. În cadrul programelor pe care le propune, crează spații de exprimare autentică, emoțională și profundă. În prezent, coordonează o comunitate locală de dansatori în continuă expansiune care își propune să promoveze dansul ca o cale de auto-cunoaștere și (re)conectare, o cale deschisă pentru toată lumea indiferent de vârstă, sex, cultură sau abilități. Este consilier pentru dezvoltare personală, performer și facilitator de ateliere de mișcare creativă pentru copii.